Filarmonica George Enescu îi are ca invitați, pe 6 și 7 noiembrie, pe renumitul dirijor german Constantin Trinks și pe tânărul pianist Anton Mejias. Programul serilor reunește lucrări de Rogalski, Prokofiev și Elgar, într-o combinație de energie, expresivitate și măiestrie orchestrală.
Dirijorul german Constantin Trinks și-a consolidat cariera în unele dintre cele mai prestigioase teatre muzicale din lume (Berlin, Paris, Viena, Bayreuth, Hamburg). Este considerat unul dintre cei mai importanți specialiști în creația lui Richard Wagner. În același timp, desfășoară o activitate consistentă în domeniul simfonic. Constantin Trinks se află pentru a doua oară la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu, după succesul înregistrat în urmă cu doi ani.
La doar 24 de ani, fino-cubanezul Anton Mejias este considerat unul dintre cei mai promițători tineri pianiști europeni. Și-a făcut deja un nume cu interpretările sale din muzica lui Bach, iar în ultimii ani a apărut ca solist în compania unor orchestre importante, din Helsinki, Manchester, Bremen și Toulouse.
Programul concertelor include Două schițe simfonice de Theodor Rogalski, Concertul nr. 2, în sol minor, pentru pian și orchestră, op. 16 de Serghei Prokofiev și Variațiunile Enigma de Edward Elgar.
Două schițe simfonice au titluri sugestive, Înmormântare la Pătrunjel și Paparudele, care trădează filonul folcloric al conținutului. Scurt, dar bogat în contraste, ritmuri și sonorități moderne, dipticul a fost selectat de George Enescu pentru a fi prezentat la Expoziția Internațională de la New York, din 1939.
Concertul nr. 2, în sol minor, pentru pian și orchestră de Prokofiev reprezintă și astăzi o piatră de încercare pentru soliști, dificultatea ieșită din comun făcându-l spectaculos, dar și mai puțin abordat, chiar și de cei mai mari pianiști ai lumii. Prokofiev a conceput această lucrare pentru a-și valorifica propria virtuozitate pianistică, însă dimensiunea orchestrei și complexitatea partiturii, care atinge adesea momente de intens dramatism, evidențiază pe deplin anvergura geniului său componistic din tinerețe.
În stil tipic englezesc, Variațiunile Enigma constituie o chestiune serioasă, îmbrăcată într-o glumă. Titlul i-a provocat pe mulți să încerce descifrarea unor mesaje ascunse, pe care Elgar a refuzat să le destăinuie. Se cunoaște faptul că variațiunile sunt precedate de inițiale sau pseudonime ale prietenilor compozitorului, care își găsesc fiecare un portret sau evocarea unei amintiri comune în episodul respectiv. Retrospectiv, lucrarea este considerată actul renașterii muzicii britanice și lansarea lui Elgar, la 42 de ani, drept compozitor de geniu.