„Una dintre cele mai urgente probleme pentru București este reabilitarea sistemului de termoficare. Știm cu toţii care este calitatea acestui serviciu în București şi, ca să refacem rețeaua, trebuie muncă și trebuie bani. Dar vom face eforturi să le asigurăm pe amândouă.
Am fost astăzi în Sectorul 5 al Capitalei, acolo unde au început lucrările la modernizarea rețelei de termoficare. Compania Municipală Energetica Servicii București va executa lucrările pe acest tronson, care deservește circa 10.000 de apartamente din cartierele Rahova și Ferentari, un liceu și o școală generală. Pentru că serviciul de termoficare nu poate fi oprit, am prioritizat aceste lucrări și am început cu tronsoanele cele mai avariate, cum este cel din Calea Rahovei.
Sunt 5 segmente de rețea pe care le avem în vedere în acest an. Cel care a fost deja început de Energetica și care are o lungime de aproape 13 km. Mai sunt încă 4 segmente, pentru care am avut întâlnirile cu constructorii din domeniu. Estimez ca la începutul săptămânii viitoare să lansăm, în dezbatere publică, caietul de sarcini pentru celelalte tronsoane. Valoarea totală a celor 5 segmente este de 300 de milioane de lei, bani ce vor fi asigurați din bugetul local, iar lungimea acestora este de 53 de km. Acești bani nu există în acest moment, însă modalitatea concretă prin care vrem să ieșim din acest blocaj financiar, în care stă Primăria de 2 ani, este să punem datoriile în bugetul pentru 2021, iar investițiile noi să fie finanțate din credite. Pentru asta, avem nevoie ca Guvernul să extindă limita de creditare.
În 3 luni, de la preluarea mandatului, am reușit semnarea contractului pentru cei 300 de milioane de euro, bani europeni. Avem promisiunea Guvernului pentru încă 200 de milioane de euro, bani din Planul Național de Redresare și Reziliență. De altfel, Guvernul ne-a mai acordat încă 320 de milioane de lei la sfârșitul anului 2020. Pentru eficientizarea acestui serviciu, ne-am anunțat intenția de a prelua ELCEN și de a fuziona aceste două companii. Astfel, vom avea un unic responsabil pentru tot ce înseamnă sistem de termoficare în București, atât pentru producție, cât și pentru distribuție. Momentul în care ELCEN va ieși din insolvență se apropie și astfel vom putea accesa fonduri europene pentru centrale mai performante.
Așa cum am mai spus, reabilitarea sistemului de termoficare va fi un proces care va acoperi întregul meu mandat, pentru că e vorba de o lucrare care va dura ani, dacă vrem să avem un serviciu de calitate”.
Este ceea ce a transmis în urmă cu scurt timp primarul general, nicușor dan, pe contul său de socializare.