ACȚIUNI ÎN FORȚĂ: Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au sancționat, azi, Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB), precum și Compania Municipală Parcuri și Grădini București S.A (CMPGB), cu 50.000 de lei fiecare, pentru depozitarea neconformă a deșeurilor, într-unul din punctele de lucru ale administrației și, respectiv, pe un amplasament situat în Parcul Regele Mihai I, fostul Parc Herăstrău. Celor două instituții li s-a interzis depozitarea deșeurilor de orice fel pe spațiul verde și li s-a impus salubrizarea de urgență a amplasamentelor.

Ca urmare a sesizărilor înregistrate, Comisariatul Municipiului București al GNM a efectuat un control la unul din punctele de lucru ale ALPAB și la CMPGB, pe  amplasamentul situat în Parcul Regele Mihai I, în zona serelor din Parcul Herăstrău Vechi.

Potrivit informațiilor oficiale, pe ambele amplasamente au fost identificate, pe suprafețe întinse,  depozitări semnificative de deșeuri municipale amestecate, în saci din plastic negri, abandonate, deșeuri menajere amestecate cu deșeuri reciclabile din hartie-carton, plastic și ambalaje metalice, precum și deșeuri vegetale sau resturi provenite din construcții. O parte erau direct pe sol, iar o altă parte se aflau pe platforme betonate, iar depozitele măsurau între doi și trei metri înălțime.

„Pe amplasamente s-au constatat scurgeri de levigat și disconfort olfactiv generate de depozitările de deșeuri municipale amestecate abandonate. În ambele situații a fost aplicată câte o amendă contravențională în valoare de 50.000 de lei conform O.U.G. 92/2021 și o sancțiune contravențională complementară constând în ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățarea terenului, precum și eliminarea acestora conform legislatiei de mediu în vigoare”, a declarat Marioara Artemis Gătej, comisar general al GNM.

Măsurile impuse în urma controalelor sunt următoarele:

– Deșeurile colectate din parcurile cuprinse în aria de administrare, destinate colectării separate, tratării/depozitării temporare vor fi depozitate/ stocate exclusiv în spații autorizate, amenajate corespunzător, împrejmuite și securizate, prevăzute cu platformă betonată, dotată cu rigole de colectare a eventualelor scurgeri de lichide.                   

– Se interzic depozitările de deșeuri de orice fel, pe spatiul verde.

– Eliminarea/tratarea deșeurilor de orice fel se va face numai cu societăți autorizate din punctul de vedere al protectiei mediului.

– Gestionarea deșeurilor trebuie să se realizeze fără a pune în pericol sănătatea umană și fără a dăuna mediului, în special fără a genera riscuri pentru aer, apă, sol, faună și floră, fără a crea disconfort din cauza zgomotului sau a mirosurilor, fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special, conform OUG 92/2021.

– Salubrizarea amplasamentelor afectate de abandonările de deșeuri.