Primarul Florin Birta a primit astăzi vizita unei delegații a Biroului de Cooperare Elvețiană din cadrul Ambasadei Elveției în România, din care au făcut parte Giacomo Solari – șeful Biroului de Contribuții Elvețiene, Andreea Pena – consilier și Monica Isăilă – reprezentant al Ministerului Sănătății. La întâlnire au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan și consilierii primarului, Anca Deac și Călin Corpaș. Tema de discuție principală a fost Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Reprezentanții Biroului de Cooperare Elvețiană se află într-o vizită de lucru la Oradea, în cadrul celei de-a doua Contribuții Elvețiene pentru România, scopul fiind promovarea acestui mecanism de finanțare, dar și identificarea nevoilor locale în domeniul sănătății, învățământului și protecției sociale.

„Ne pregătim să dăm startul celui de-al doilea mecanism de finanțare elvețiano- român, prin care încercăm să facem o diferență în comunitățile din România, prin proiecte care nu sunt vizate de fondurile europene, și punem accentul pe impact, know-how și inovație. Bugetul contribuției elvețiene se ridică la 221 de milioane de franci elvețieni, unul mic în comparație cu contribuția Uniunii Europene în România, dar ne dorim să găsim inițiative comune în care țara d-voastră să beneficieze de cunoștințele și experiența elvețiană. Cunoaștem deja faptul că Oradea și județul Bihor au o reputație extrem de bună, fiind în topul administrațiilor care au reușit să atragă cei mai mulți bani europeni. Ne dorim să colaborăm și să avem proiecte implementate aici”, a precizat Giacomo Solari.

Discuțiile au evidențiat oportunitatea și utilitatea dialogului constructiv privind un concept nou în sistemul medical, care prevede integrarea unui centru de permanență în cadrul Unității de Primiri Urgențe care să degreveze serviciul UPU, promovarea și dezvoltarea învățământului dual integrat și identificarea nevoilor locale în ceea ce privește proiectele de integrare socială.

„Suntem interesați să atragem orice tip de fonduri care să ne ajute să continuăm dezvoltarea orașului nostru. Am reușit în ultimii zece ani să obținem finanțări europene în valoare de 650 de milioane de euro, care se regăsesc în proiecte de infrastructură, termoficare, sistem medical, spații verzi ș.a.

Avem deschidere totală de-a fructifica aceste colaborări care pot însemna noi obiective de investiții implementate în folosul comunității noastre”, a menționat primarul Florin Birta.

Tot în cursul zilei de astăzi, delegația respectivă a avut întâlniri de lucru pe teme specifice cu reprezentanți ai școlilor tehnice din județ și ai unor companii implicate în învățământul dual. Mâine, oaspeții vor vizita Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, după care va avea loc o nouă întâlnire cu reprezentanții instituțiilor medicale din județ.