În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:

A)  Reglementare

Proiectul de Regulament pentru completarea Regulamentului nr. 9/2014 privind autorizarea și funcționarea societăților de administrare a investițiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare și a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile);

Norma pentru modificarea și completarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Norma pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 28/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii facultative (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);

Proiectul Normei pentru modificarea Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2020 privind modificarea temporară a limitei maxime aplicabile investițiilor fondurilor de pensii private în titluri de stat (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).

B)  Autorizare

Aprobarea solicitării Evergent Investments S.A. de autorizare a modificărilor intervenite în actul constitutiv al societății;

Aprobarea cererii de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat Vital, administrat de Aegon Pensii – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Declarației privind politica de investiții a Fondului de Pensii Facultative NN Activ, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.;

Aprobarea cererii de autorizare a modificării Declarației privind politica de investiții a Fondului de Pensii Facultative NN Optim, administrat de NN Asigurări de Viață S.A.