„De Craciun, copiii se straduiau sa cante frumos si erau ascultati de toata familia adunata in jurul pomului impodobit.
Erau rasplatiti cu covrigi rotunzi cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale si bomboane. Cand se umpleau traistele, colindul se termina si copiii se imprastiau, fiecare plecand spre casa. Bucuria cea mai mare era sa vii cu saculetii plini si sa-i rastorni pe musamaua pe care o punea mama special pe masa. Bani nu se obisnuia sa se dea decat la casele care nu se pregatisera pentru colind. Si cine nu se pregatea pentru colind?! Cu o saptamana inaintea colindului, simigeriile erau golite, in fiecare zi, de sirurile de covrigi. Siruri de 50-100 de covrigi. Ca sa faci fata cu cinste colindului, cumparai 200-300 de covrigi, ca trebuia sa te gandesti si la colindatorii cu steaua, si la irozi si la plugusorul de Anul Nou“. (Graziella Doicescu, „Captivantul Bucuresti interbelic“, 2008)
Și totuși, ar mai fi de spus că la casele de oameni înstăriți, copiii familiilor invitate la masa de Crăciun colindau în camera mare (sufragerie) sau în marchiză, cu hăinuțe apretate și brodate special, ori în „catifeluri” în culori aprinse. Erau răsplătiți cu colaci, felii mari de cozonac, bomboane fondante, nuci învelite în hârtie colorată, jeleu și siropuri pregătite anume. Totul avea o strălucire aparte și… asta nu doar pentru că toate luminile din casă erau aprinse!
Printre darurile preferate de copii la loc de cinste erau căluții, piticii sau trăsuricile din lemn vopsit, păpușile din cârpă ce întruchipau prințese sau țărăncuțe în costume tradiționale, donicioare, cănuțe sau mobilă de jucărie…, cu toate făcute de meșteri neîntrecuți, uneori chiar prin mahalalele Micului Paris sau de aceia ce veneau special de sărbători în capitală din sate depărtate, sau, poate cumpărate din magazinele fine de pe marile bulevarde.
foto: La Zavaidoc/Facebook