Construcțiile sunt menite să ne ofere confort și protecție, însă uneori chiar și acestea au nevoie de ajutorul nostru pentru a putea acoperi aceste cerințe. Una dintre metodele prin care putem proteja construcțiile, oferindu-ne nouă înșine siguranță, este hidroizolarea acestora, ca barieră împotriva infiltrațiilor. Infiltrațiile sunt una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă clădirile, așa că iată de ce este important să fie realizate hidroizolațiile cu materiale speciale.

Hidroizolațiile protejează fundațiile

Fundația reprezintă elementul cheie al clădirilor, fără de care acestea nu ar putea exista. Pe fundație nu doar sprijină clădirile, ci sunt transmise la aceasta toate încărcările care acționează asupra imobilelor (greutate proprie, zăpadă, seism etc.). Fundația este și elementul cel mai expus la infiltrații de apă, din cauza faptului că aceasta se află în contact direct cu solul și implicit cu apa. Apa poate proveni din sol, fie de la nivelul pânzei freatice prea ridicate, fie din scurgerea apei pluviale, de la nivelul acoperișului.

În acest caz, cea mai bună soluție este aceea de a apela la o firmă de  hidroizolatii Bucuresti care să realizeze lucrările de hidroizolare la nivelul acoperișului, la nivelul soclului și în general la nivelul joncțiunii dintre infrastructură și suprastructură.

Hidroizolațiile protejează terasa și ultimul nivel al construcțiilor

Una dintre problemele comune ale ansamblurilor structurale de tip bloc este reprezentată de apariția infiltrațiilor la ultimul nivel, cauzate de lipsa izolării. Apare așadar necesitatea aplicării unor hidroizolatii terase care să acopere zonele cu probleme și care să funcționeze ca o membrană împotriva apei pluviale care s-ar putea infiltra în capilaritatea betonului.

Hidroizolațiile pentru terase pot fi de mai multe tipuri, iar cele mai cunoscute sunt cele pe bază de bitum sau hidroizolațiile lichide polimerice.

hidroizolații București

Hidroizolațiile protejează subsolurile și demisolurile

Subsolurile și demisolurile reprezintă camere predispuse infiltrațiilor de apă. Pentru că acestea sunt îngropate și intră în contact cu solul, pot apărea diferite situații în care apa se poate infiltra. Lipsa trotuarelor perimetrale, lipsa hidroizolațiilor, infiltrațiile provenite din pânza freatică, fiecare dintre acestea pot conduce către o ascensiune în capilaritate a apei în structura de beton sau zidărie.

În plus, un pericol major îl constituie fisurile prin care curge apa, care pot inunda subsolurile sau demisolurile. În aceste situații este necesară injectarea fisurilor cu un material care să stopeze apa (rășină poliuretanică- aceasta expandează în contact cu apa, formând o barieră), pentru ca mai apoi să se aplice un material hidroizolant capabil să rupă capilaritatea și să nu mai permită apei să se infiltreze în structură.  

Hidroizolarea este cea mai simplă metodă de a preveni și trata infiltrațiile de apă de la nivelul elementelor structurale. Aleasă în mod corect, hidroizolația protejează pentru mulți ani, reducând pericolul făinării zidurilor și al expunerii sau corodării armăturilor. Alege așadar o firmă specializată care să realizeze hidroizolarea spațiului pe care îl deții, pentru