Rata anuală a inflaţiei în „zona euro” a revenit în teritoriul pozitiv în luna ianuarie 2021, în timp ce în Uniunea Europeană a crescut semnificativ, de la 0,3% până la 1,2%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind, la fel ca şi la finele anului trecut, Polonia, Ungaria, Cehia şi România, arată datele publicate, marţi, într-un studiu al Eurostat.

Potrivit analiștilor, comparativ cu situaţia din luna decembrie 2020, rata anuală a inflaţiei în ianuarie 2021 a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în şase ţări şi a crescut în 18. În România, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 2% în ianuarie, de la 1,8% în decembrie. Comparativ, în prima lună din 2020, rata anuală a inflaţiei în România era de 3,9%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,6%), Ungaria (2,9%), Cehia (2,2%) şi România (2%). La polul opus sunt două state membre UE unde rata anuală a inflaţiei a fost negativă: Grecia (minus 2,4%) şi Slovenia (minus 0,9%).

De precizat că, în cazul nostru, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%.

foto: ziare.com