Alegerea unui parfum potrivit poate fi provocatoare atunci când nu știi prea multe detalii cu privire la persoana căreia vrei să i-l faci cadou, iar acest lucru se aplică atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților. Totuși, dacă facem referire la bărbați, ar trebui să știi că în funcție de vârstă se poate alege cu o mai mare ușurință parfumul potrivit, șansele de a greși fiind destul de reduse. Iată cum poți alege parfumul bărbătesc în funcție de vârstă, dar și care sunt detaliile la care ar trebui să fii foarte atent.

Bărbați foarte tineri, sub 25 de ani

În general persoanele tinere aleg parfumuri cu arome proaspete, care să le confere senzația de prospețime și energizare. Dintre categoriile de arome pe care le poți alege pentru un parfum bun pot fi alese cele de citrice (lămâi, portocal, mandarin), dar și aromele florale, precum iasomia sau chiar lavanda. Este important ca parfumul să fie echilibrat din punct de vedere al mirosurilor, alegând acele arome care prezintă caracteristici masculine. În general parfumurile bărbătești conțin în amestec și note de lemn, lucru care le conferă acel boost de masculinitate de care are nevoie un parfum bărbătesc.

Bărbați adulți- 25- 40 de ani

Perioada adultă este una de redescoperire, în care masculinitatea este puternic pusă în valoare. Poți alege de la Maison Olfactif – parfumuri de calitate acele arome care se bazează pe diferite tipuri de lemn (lemn de santal, mosc) completate discret de elemente exotice. Notele de piele, patchouli sau chiar notele ușoare, discrete de citrice pot contribui la o stratificare a aromelor în parfumurile bărbătești, conferindu-le acestora un miros puternic masculin, dar în același timp foarte senzual. 

Bărbați maturi- peste 40 de ani

Perioadă a înțelepciunii și a maturității din toate punctele de vedere, aceasta implică folosirea unor parfumuri cu note profunde, care să incite la descoperire. Parfumurile cu ușoare accente de scorțișoară, lemn sau piele sunt deosebit de apreciate de către bărbații din această categorie de vârstă. Parfumurile condimentate sunt de asemenea o opțiune potrivită, aromele de piper negru, nucșoară, scorțișoară, coriandru sau ginseng contribuind la obținerea unui miros deosebit, cu puternice accente masculine. 

Desigur, alegera parfumului nu ar trebui să se facă doar în funcție de vârstă. Ar trebui să cauți și alte elemente care să te ajute în vedere alegerii, cum ar fi, spre exemplu, vestimentația. Un tânăr se poate îmbrăca nonconformist, iar un parfum de citrice poate fi potrivit. Pe de altă parte, după vârsta de 30-40 bărbații adoptă un stil mai serios, iar parfumurile cele mai potrivite sunt cele care induc masculinitatea, cum ar fi parfumurile pe bază de lemn, piele sau accente exotice. (P)