Fost selectioner al Romaniei, Cosmin Contra este, pentru urmatoarele doua sezoane, antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo Bucuresti.
„În primul rând sunt antrenor, nu manager. Cunoscând însă problemele de aici, sfaturile mele sunt luate în considerare. Bugetul e destul de mare, mare. Din ce știu eu, își doresc un buget de 10 milioane de euro în primul an. Nu știu dacă e un buget de titlu.
Avem nevoie de multe întăriri. Suntem în discuții avansate cu foarte mulți jucători, nu vreau să dau nume, nu e corect, dar sunt cel puțin 10-15 jucători cu care vorbim. Zilele următoare vom definitiva multe dintre ele. Transferurile de până acum au fost făcute înainte ca eu să ajung la un acord, eu zic că sunt două mutări (n.r. Vlad Achim și Janusz Gol) reușite din toate punctele de vedere. Sper să se adapteze cât mai rapid la cerințele unui club ca Dinamo”, a declarat Cosmin Contra la Fotbal Club, de la Digisport.
Contra, care va debuta pe banca dinamovistilor luni, de la ora 21, in partida cu Chindia Targoviste, de la Ploiesti, ii va avea colaboratori pe Ionel Tersinio Gane (antrenor secund), Javi Reyes (preparator fizic) şi Leo Fuentes Martínez (antrenor portari).
Cosmin Contra a îmbrăcat de 101 ori tricoul lui Dinamo, pentru care a marcat 8 goluri în Liga 1, între 1996 și 1999.
A evoluat în cariera de jucator la: Poli Timișoara, Dinamo, Alaves, AC Milan, Atletico Madrid, West Bromwich și Getafe.
In cariera de antrenor a pregatiri următoarele echipe: Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploiești, Getafe, Guangzhou, Alcorcon, Dinamo București și naționala României.
Pe „câini” i-a pregătit în perioada 16 februarie – 18 septembrie 2017: a calificat echipa în play-off, acolo unde Dinamo a avut șanse matematice la titlu până în ultima etapă. A cucerit în acel sezon Cupa Ligii, acesta fiind de altfel ultimul trofeu din palmaresul grupării bucureștene.