Ligia Deca, ministrul Educației: „Consiliul Educație, reunit astăzi la Bruxelles, a adoptat trei documente importante privind modul în care educația contribuie la consolidarea valorilor europene comune și cetățeniei democratice, factorii-cheie favorizanți pentru o educație și formare digitală de succes, respectiv modul în care se poate îmbunătăți furnizarea de competențe digitale în educație și formare profesională.
În contextul actualelor provocări sociale, economice, culturale și tehnologice, este nevoie de un efort comun în abordarea decalajului digital, astfel încât „nimeni să nu rămână în urmă”. România face pași majori în acest sens prin noile legi ale educației. Acestea au la bază valori și principii precum participare cetățenească activă în societate, incluziune socială și angajabilitate, etică și integritate, echitate în școli și universități. Cooperarea internațională și mobilitățile elevilor, ale studenților, precum și cele ale personalului didactic sunt prioritare.
Anul european al competențelor reprezintă punctul de început al tranziției la Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS) pentru programele de formare continuă, inițiată la propunerea Ministerului Educației. Ne pregătim, în context, să lansăm cel mai mare program de formare a competențelor digitale în educație, dedicat cadrelor didactice.
O altă prioritate, dezbătută inclusiv în cadrul Consiliului, o reprezintă atragerea talentelor feminine către disciplinele de știință, tehnologie, inginerie, arte și matematică (ȘTIAM). Suntem conștienți de faptul că o carieră în acest domeniu ajută la soluționarea unor probleme sociale și avem nevoie ca mai multe femei să facă acest pas. Chiar dacă România se află printre primele țări în ceea ce privește procentul de femei în rândul specialiștilor din industria IT&C, unul din cinci angajați fiind femei (locul 3 în UE), acest lucru nu este suficient. În context, România investește peste 1 miliard de euro în dotarea sălilor de clasă, a laboratoarelor de informatică și științe, inclusiv pentru a facilita astfel de decizii de carieră.
Ca de obicei, m-am bucurat să îi întâlnesc, pe omologii mei din statele membre ale Uniunii Europene, precum și pe Iliana Ivanova, Comisar european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret. Mulțumesc colegilor de la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană Romania în EU / România în UE pentru toată asistența acordată!”

