Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat astazi, pe pagina sa de facebook, că în următoarea ședință a Consiliului Local va propune rezilierea contractului cu Romprest, operatorul de salabritate din acest sector. Armand a facut o analiza comparativa a acestui serviciu intre sectorul pe care il administreaza si municipiul Oradea.

„Oradea și Sectorul 1 sunt UAT similare din România ca populație, buget, suprafață și nivel de dezvoltare. Comparativ cu Oradea, costul salubrizării în Sectorul 1 este necompetitiv. Prețul unitar al salubrizării stradale pe km² în Sectorul 1 este cu 1300% în plus față de Oradea. Prețul unitar pe metru cub pentru colectarea și transportul deșeurilor de la populație în Sectorul 1 este cu 266% mai mare decât în Oradea. Ponderea salubrizării stradale în bugetul local al Sectorului 1 (inclusiv cota aferentă de la PMB) este de 9,56%, față de numai 1,13% la Oradea. Aceste diferențe indică un comportament monopolist al operatorului delegat în Sectorul 1”, a scris edilul Sectorului 1 pe pagina sa de socializare.

Analiza sa a continuat: „Salubrizarea în cele două UAT este delegată unor operatori privați. Oradea a delegat pentru 8 ani salubrizarea către RER în 2020 prin contractul 335.532/20.08.2020. Sectorul 1 a delegat salubrizarea către Romprest în 2008 pentru 25 de ani prin contractul J077/S/30.06.2008 și cele 11 acte adiționale semnate între 2008 și 2019. Observație: Oradea s-a angajat la o durată de delegare de trei ori mai scurtă decât Sectorul 1.

Costuri unitare salubrizare stradală și menajeră: Am extras din contracte, din actele adiționale și din facturi costurile unitare ale celor doua UAT la categoria salubrizării stradale: stropit, spălat și maturat străzi și trotuare și întreținere curățenie, precum și de colectare și transport deșeuri de la populație). În 2020 salubrizarea stradală a reprezentat 75% din costul total al salubrizării Sectorului 1, în timp ce colectarea și transportul deșeurilor de la populație a reprezentat 10% din costuri. Observație: Costurile unitare ale salubrizării stradale și ale colectării și transportului gunoiului de la populație în Sectorul 1 sunt semnificativ mai mari ca în Oradea, cu un raport variind între de 1,85 ori până la de 13 ori mai mari!”, a mai spus Clotilde Armand.