Filarmonica de Stat Sibiu a avut onoarea, luni, 30 mai, de a primi vizita celui mai înalt oaspete din istoria recentă a instituției: Moștenitorul Coroanei Britanice.

Luni după-amiază, Alteța Sa Regală Prințul de Wales a ținut discursul inaugural al conferinței internaționale THINKFOREST, organizată de European Forest Institute.

Cum era firesc,la eviment a participat ministrul Mediului, dl. Tanczos Barna, dar și reprezentanți ai autorităților și specialiști de mediu din nu mai puțin de 16 țări.

Alegerea organizatorilor pentru desfășurarea acestui amplu eveniment internațional nu este întâmplătoare, în condițiile în care, în ultimii ani, Filarmonica de Stat Sibiu a obișnuit publicul cu implicarea autentică în acțiunile de ecologizare a mediului, înverzirea spațiilor și chiar transformarea clădirii în model de eficiență energetică, aspecte apreciate de Prințul Charles.

„Ne bucurăm ca împreună cu European Forest Institute și Ambasada Marii Britanii din București să organizăm această importantă conferință, care vorbește despre reîmpădurire. Desigur că suntem onorați că Alteța Sa Regală, Prințul Chales, a ales Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu ca loc de desfășurare. Pentru a păstra vie amintirea acestui moment, de acum înainte vom înlocui uzualul buchet de flori de la finalul concertului cu un simbol ce va garanta că Filarmonica de Stat Sibiu împreună cu The Prince’s Foundation, va planta un copac, astfel încât, în câțiva ani, să ne punem lauda cu o pădure a muzicienilor care au vizitat Sibiul“, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Demn de știut, alături de invitați, în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu a fost prezentă doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, doamna Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, domnul Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.