Cafeneaua Veche este cea mai veche cafenea atestată documentar în București,datând din 1781 și fiind atestată în anul 1812.

Cafeneaua Veche se află pe Strada Covaci nr. 16, în fața pieței Sfântul Anton din centrul istoric, clădirea în care se află fiind clasată monument istoric cu cod LMI B-II-m-B-18510.

Scurtă istorie

În anul 1781, armeanul Ștefan Altîntop a primit permisiunea din partea domnitorului Alexandru Ipsilanti să construiască o cafenea în apropierea Curții Domnești, în partea nordică a pieței Sfâtului Anton, în schimbul unei simbrii de 10 taleri pe an.

Cafeneaua avea pereții zugrăviți în alb, un acoperiș închis la culoare. Fațada sa atrăgea în mod deosebit atenția, deoarece era decorată de o serie de bazoreliefuri în stil renascentist, amplasate între arcele ferestrelor prevăzute cu obloane de tablă. Cafeneaua și-a schimbat proprietarii în anii 1812 – anul atestării sale documentare – și apoi în 1825.

Cafeneaua Veche și oaspeții săi celebri

Începând cu secolul al XIX-lea Cafeneaua Veche a devenit locul de întâlnire pentru personalități ale vremii, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau chiar regele Carol al II-lea, potrivit informațiilor oferite de Wikipedia.

Istoria Cafenelei (găzduită într-o clădire… ea înseși asemenea unei bunici care își așteaptă nepoții cu ceva bunătăți) este legată de cea a hotelului Universal, aflat chiar lângă local, la numărul 14 al străzii Covaci, sediul celebrului ziar Timpul.

Memoria vremurilor reține că Eminescu, redactor la ziar între anii 1880 și 1881, ar fi fost unul dintre clienții fideli ai Cafenelei Vechi.