Bucurestiul a fost intr-un timp numit „orasul cofetariilor”, el depasind un numar record de cofetarii in Europa de sud-est si, probabil in intreaga Europa.
Cofetariile de poveste ale altor vremuri
Denumirea „cofetarie” provine de la un cuvant din limba veche romaneasca– „cofeturi”, insemnand bomboane, zaharicale.
De asemenea, cuvantul „prajitura” este un termen specific romanesc. In secolul XIX existau 3 feluri de cofetarii: venetiene, nemtesti si turcesti.
Asa cum aflam de la dl Siviu Niculae, in 1832 existau 15 cofetarii in Bucuresti, cele mai cunoscute se aflau pe Podul Mogosoaia, acestea servind serbeturi si inghetate cu renume. Cofetariile scoteau in ulita pe timpul verii circa 20 de mese cu scaune.
Cu toate ca ei erau mari maestrii in ceea ce priveste dulciurile, francezii aveau numai cuvinte de lauda cu privire la delicatesele cu specific romanesc din Micul Paris.
Dintre cofetariile capitalei cea mai bine reputata in anul 1850
era cofetaria „Giovanni” (apartinand dupa cum ii spune si
numele unui italian), aflata pe Podul Mogosoaiei, vis-a vis de Teatrul National aflat in constructie. In concurenta cu aceasta era cea a lui Comorelli din Pasajul Roman.
Tot pe Podul Mogosoaia se afala si renumita cofetarie „Elefterescu”.
Dupa Primul Razboi Mondial numarul cofetariilor creste major, aparand o multime de cofetarii de stat si ale diverselor cooperative cu prajituri cu denumiri-tip la preturi-tip.
Astfel apar cunoscutele cofetarii „Union”, „Scala” (ce a rezistat pana la cutremurul din 1977, fiind mai apoi subiectul unor legende urbane si glume sinistre), „Universitatii” si „Trandafirul alb”.
surse foto: Siviu Niculae, Facebook
