Banci – Asigurari – Bursa – Financiar
Președintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, declară: “Anul 2025 a reprezentat pentru Institutul de Studii Financiare (ISF) o…
Analiza comparativă a diferențialului ‘r-g‘ pentru economiile din Europa Centrală și de Est arată că deși România a beneficiat în…
ALLIANZ-TIRIAC Asigurari si CAMPION Grup, care detin una dintre cele mai mari companii de brokeraj din asigurari, au semnat un…
Bursa de Valori București (BVB) anunță înființarea Comisiei de Guvernanță Corporativă, în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al…
Gala ARIR 2025: 15 companii listate au fost premiate pentru excelența în comunicarea cu investitorii
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii, promotorul conceptului de Investor Relations (IR), a reunit peste 100 de profesioniști din piața…
Bursa de Valori București (BVB) a sărbătorit, pe 20 noiembrie 2025, 30 de ani de la redeschidere printr-o serie de…
În cadrul evenimentului „30 de ani de Bursă – trecut, prezent și viitor al pieței de capital” organizat astăzi de…
Sistemul de pensii private din România a înregistrat o performanță istorică în luna noiembrie 2025, depășind pragul de 200 de…
Într-un context global marcat de digitalizare accelerată și de apariția noilor tehnologii, tema conferinței din acest an subliniază un obiectiv…
Banca Naţională a României lansează pe 10 noiembrie în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema Centenarul Federaţiei Române…
Banca Națională a României lansează o nouă secțiune pe site-ul www.bnr.ro despre istoricul Tezaurului evacuat la Moscova în perioada 1916…
Ministerul Finanțelor a lansat luni, 6 octombrie 2025, cea de-a zecea ediție a Programului de titluri de stat TEZAUR din…
Dosarul în care este vizat un grup de 17 firme implicate în multiple acțiuni de evaziune fiscalã, spãlare de bani,…
Începând cu data de 13 octombrie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 145…
Președintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu declară:„Într-o economie în continuă transformare, caracterizată de volatilitate, incertitudine și inovație tehnologică…
În cadrul Galei BVB Arena, care a avut loc pe 25 septembrie a.c., au fost făcute publice numele celor 15…
Subscribe
Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri