„Am participat la ședința de Guvern de astăzi, care a avut pe ordinea de zi un proiect important din punct de vedere social și economic.

Astfel, Executivul a aprobat un proiect de lege care crează cadrul legal pentru fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica, propunând noi soluții juridice pentru stimularea operatorilor economici, în vederea furnizării unui serviciu public de alimentare cu energie termică la standarde europene. Am modificat și completat Legea serviciului public de alimentare cu energie termică, care permite continuarea activității ELCEN, după fuziunea cu Termoenergetica.

Astfel, Bucureștiul va avea, în sfârșit, un sistem de alimentare centralizată cu energie termică (SACET)! Proiectul este elaborat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei și co-inițiat de Ministerul Energiei.

Aceasta este  o nouă măsură de sprijin pentru cetățeni, după semnarea unui acord cu o companie americană pentru realizarea unui sistem revoluționar de încălzire centralizat, bazat pe energia geotermală din nordul Capitalei.  În acest fel, bucureștenii vor beneficia de un serviciu public calitativ și eficient.

Modificarea legislativă vine atât în sprijinul ELCEN, cât și al altor companii locale sau naționale, care asigură un astfel de serviciu public și care pot beneficia de aceste prevederi în cazul unor fuziuni sau absorbții cu alte entități de stat”, a transmis azi ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea.