Camera de Comerț și Industrie a României și Nuclearelectrica organizează, în data de 30 octombrie a.c., evenimentul „Parteneri pentru Excelența Nucleară – Suppliers’ Day”, care va avea loc la sediul CCIR Business Center, Sala Aurel Ghibuțiu, cu începere de la ora 9.30.
Agenda Eveniment
Camera de Comerț și Industrie a României dezvoltă, împreună cu Nuclearelectrica, un parteneriat cu impact asupra mediului de afaceri din domeniul energiei, având ca priorități investițiile pentru securitatea energetică, pe termen mediu și lung și identificarea de parteneri-furnizori – companii cu capital românesc.
Formular de participare
Obiectivul evenimentului constă în atragerea de companii cu capital românesc, prestatoare de servicii specifice, care să înțeleagă și să-și asume responsabilitatea unui asemenea parteneriat, din perspectiva unui operator de centrala nucleară și împreună cu care să poată fi dezvoltate parteneriate durabile pentru viitorul energetic al României.
Compania Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu aproximativ 20% energie nucleară din necesarul de consum și cu 33% din totalul producției de energie curată fără CO2 din România. Unic producător de energie nucleară din România, Nuclearelectrica operează de peste 28 de ani la cele mai înalte standarde de excelență și siguranță cele 2 sucursale: Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă și Fabrica de Combustibil Nuclear din Pitești, singura fabrică de combustibil nuclear de tip CANDU din Europa.
Nuclearelectrica a decis să investească masiv în prezent pentru securitatea energetică de mâine. Retehnologizarea Unității 1, Proiectul Reactoarelor 3 și 4, Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (proiect unic în Europa), Instalația de Detritiere (proiect unic în Europa), Dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear și Proiectul Izotopilor Medicali sunt parte integrantă a portofoliului de investiții al Nuclearelectrica pentru următorii 10 ani, cu efecte semnificative asupra: securității energetice, decarbonizării, dezvoltării lanțului valoric, resursei umane, comunităților în care activăm și, nu în ultimul rând, asupra poziționării României, la nivel regional, ca furnizor cu experiență și know-how.