Descoperire macabră dis-de dimineață în parcarea unui centru comercial din Bucureşti. Mai exact, luni 15 iulie, în jurul orei 4.00, printr-un apel 112, a fost sesizat faptul că în parcarea unui hipermarket de pe raza sectorului 2, în zona Pantelimon a fost găsit… cadavrul unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 9. Cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
Din primele cercetări s-a constatat că bărbatul decedat are aproximativ 45 de ani și prezintă mai multe semne de violență la nivelul corpului, ceea ce induce ipoteza unei crime. De asemenea, se presupune că fapta a fost săvârșită cu cel puțin o oră înainte de a fi găsit cadavrul, la.. „adăpostul” nopții.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Locul unde poliţiştii au descoperit trupul neînsufleţit este parcarea unui hipermarket din Pantelimon. 
PE SURSE: Până la această oră a fost reținut un bărbat, care ar fi de profesie agent de pază.
Realitatea TV transmite ca barbatul a fost omorât, duminica seară, dupa ce ar fi fost călcat în picioare de un alt individ.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare se vede cum victima, care este cel mai probabil un om al strazii, a fost bătut și lovit cu piciorul în cap de un alt bărbat care trecea prin zonă.

Din primele cercetări s-a constatat că bărbatul decedat are aproximativ 45 de ani și prezintă mai multe semne de violență la nivelul corpului, ceea ce induce ipoteza unei crime.