“Am semnat astăzi, alături de Primarul General Nicușor Dan, contractul pentru achiziționarea a 100 de tramvaie de 36 m, cu podea total coborâtă. Țin foarte mult la modernizarea parcului mijloacelor de transport în comun deoarece mă interesează ca serviciile oferite cetățenilor Capitalei să fie de calitate. Trebuie să acordăm prioritate acelor mijloace de transport care contribuie la reducerea poluării în București.Cele 100 de tramvaie vor intra în traseu începând cu anul 2022 și vor putea fi folosite de bucureșteni pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55.În mandatul meu, principalele priorități vor fi siguranța și confortul călătorilor din București. Parcul auto existent va fi întreținut, curățat iar serviciile noastre de transport călători se vor îmbunătăți permanent.”

Anunțul vine din partea lui Adrian Criț, Director General Societatea de Transport București.