Concret, anul acesta domeniul sănătății, la nivelul capitalei, va beneficia de peste 85 de milioane de euro, bani destinați atât investițiilor în continuare, cât și proiectelor noi pentru toate cele 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei.
Potrivit unui comunicat oficial, fonduri consistente vor fi alocate pentru continuarea proiectelor de modernizare și dotare a cabinetelor din rețeaua de medicină școlară, precum și pentru continuarea proiectelor și programelor derulate de Administrația Spitalelor.
Concret, se vor realiza investiții pentru toate spitalele aflate în subordine, dintre care exemplificăm:
• Construire Ambulatoriu Spital de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”;
• Reabilitare Bloc Operator Chirurgie pentru Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino”;
• Reconstrucția, reamenajarea, modernizarea și echiparea Spitalului Clinic de Ortopedie „Foișor” (finalizarea proiectului, prin execuția lucrărilor la Corpul A și a parcării subterane a Spitalului);
• “Extinderea – Modernizarea și Echiparea Spitalului Clinic de Copii “Doctor Victor Gomoiu” (dotarea secțiilor nou înființate);
• Modernizare-supraetajare și reamenajare Corp C2-Centrul Clinic de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia – finalizare proiect;
• Achiziție imobile pentru Rețeaua Metropolitană de centre pentru sănătatea femeii „Sfânta Agatha”
De asemenea, vor fi demarate procedurile pentru realizarea studiului de fezabilitate a Spitalului Metropolitan cu funcții complementare, Centru de Excelenţă, Campus Universitar. În acest sens, într-o prima etapa, în bugetul pentru anul 2019, a fost prevazuta suma de 2,5 milioane euro, după cum anunță edilii.
Sursa foto: Rfi