Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, în perioada 29 – 31 martie 2021, etse organizată, după cum se cunoaște, simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII).

Potrivit acestui calendar, astăzi, 29 martie 2021, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul acestei simulări – proba de Limba și Literatura Română.

În baza datelor preliminare transmise de Inspectoratele Școlare județeneau fost prezenți 124.931 de elevi (90.54% din totalul elevilor eligibili să susțină proba). Nu au putut participa 6.120 de elevi din 149 de unități de învățământ, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori.

Potrivit informațiilor oficiale, au fost eliminați pentru tentativă de fraudă trei elevi (2 elevi din județul Călărași, respectiv 1 elev din județul Timiș).

Cea mai ridicată rată de participare s-a înregistrat în județul Neamț (96,5%).