„Aseară am făcut probele de lumini pentru deschiderea Târgului de Crăciun București, ediția a 17-a, organizat de Primăria Municipiului București, prin CREART, în Piața Constituției.

Așa va arăta târgul care a devenit deja un brand al orașului nostru, anul trecut fiind vizitat de peste 1 milion de bucureșteni și turiști.

Vă așteptăm aici de vineri, 29 noiembrie, de la ora 17:00, până pe 26 decembrie.

Veți găsi atracții pentru întreaga familie – de la roata panoramică, trenulețe și carusel, până la casa lui Moș Crăciun și spectacole de teatru – și vă veți bucura de farmecul colindelor și al tradițiilor românești. De nelipsit vor fi produsele culinare autohtone, meșteșugarii autentici și artiștii plastici talentați. Toate acestea sunt completate de bradul înalt de 30 de metri și de luminițele care dau farmec sărbătorilor”, transmit reprezentanții Primăriei municipiului București.