Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi – I.T.P.F. Giurgiu, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Călăraşi, au descoperit, în urma unui control efectuat unui ansamblu rutier, 38 tone deşeuri de sticlă, pentru care şoferul nu poseda documente de transfer conform prevederilor legale.

În data de 27.05.2021, în jurul orelor 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului  de Trecere a Frontierei Călăraşi, au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar,  în vârstă de 56 de ani. Şoferul transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri de sticlă.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus – menţionat, poliţiştii de frontieră au solicitat punctul de vedere al Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Călăraşi.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 38.000 de kilograme deşeuri din sticlă.

De precizat- în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul era încărcat din Bulgaria şi avea ca destinaţie, o societate comercială din judeţul Călăraşi.

Pentru întreaga cantitate transportată, şoferul bulgar a prezentat documentaţie de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu era completă.

În cauză, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză.