În data 30.07.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 168.700 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 42.800 de mijloace de transport (dintre care 10.400 de automarfare).

Potrivit statisticii oficiale, pe sensul de intrare au fost aproximativ 83.900 de persoane cu 20.400 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 84.800 de persoane cu 22.400 de mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 43.700 de persoane şi 18.400 de mijloace de transport (4.800 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 23.800 de persoane cu 9.400 de mijloace de transport și 2.300 de automarfare.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate..

ATENȚIE: La graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 9 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:

  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă,
  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi
  • pe raza jud. Giurgiu:  P.T.F. Giurgiu,
  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Magurele, P.T.F. Zimnicea,
  • pe raza jud. Dolj:  P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet (doar pentru transportul de marfă)

La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei după cum urmează:

  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand;
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, P.T.F. Săcuieni
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni, P.T.F. Petea;
  • pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Reamintim că, în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează in principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor specifice.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 63 fapte ilegale (47infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 502.800 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 8.700 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 26 cetăţeni români din diferite motive legale.