Simple Capital, vehiculul de investiții private fondat de Andrei Pitiş, investește 100.000 de euro (preluand 15% din actiuni) în compania românească de soluții software KIM, fondata la Ploiesti de catre Vicentiu Corbu si care automatizează procesele de business din fabrici, corporații și IMM-uri.

Investiția va fi axată pe trei direcții: crearea unui departament specializat de Product Development care va asigura scalarea produselor dezvoltate de KIM până în prezent, extinderea echipei de programatori pentru a putea răspunde cât mai rapid cerințelor tehnice venite de la clienții actuali și cei viitori, precum și promovarea pe plan local și internațional a beneficiilor și valorii adăugate pe care le aduc soluțiile KIM.

”Investiția în KIM este parte din strategia Simple Capital de a susține produse românești pregătite să se extindă pe piața internațională. Vicențiu și echipa KIM sunt într-un moment foarte bun de dezvoltare a companiei și mai ales într-un context favorabil de creștere a business-ului. Presiunea pentru digitalizare a crescut mult în toate tipurile de organizații, la nivel global, iar furnizorii de soluții care să crească agilitatea și competitivitatea companiilor au oportunitate foarte buna de poziționare pe piață”, a declarat Andrei Pitiș, CEO Simple Capital.

”Pentru KIM, investiția lui Andrei Pitiș este o validare a faptului că, în cei 9 ani de activitate, soluțiile software proprii, 100% românești, au adus valoare pe piață și au rezolvat probleme operaționale reale ale multor companii locale. Astăzi, soluțiile în care am investit încă de la înființarea companiei, sunt mature și pregătite pentru lansarea și la nivel internațional. Ca antreprenor, îmi doresc să duc compania la următorul nivel de dezvoltare, și pe alte piețe, să ne atingem obiectivele stabilite și să ne consolidam poziția de business, iar alături de Andrei sunt convins că vom reuși în această strategie”, a precizat Vicențiu Corbu, Founder & CEO KIM (foto: Sorin Petculescu).

După mai mulți ani petrecuți în diverse multinaționale, antreprenorul ploiestean Vicențiu Corbu a ales, în 2012, să pună bazele unei companii care să producă soluții românești menite să ajute business-urile din industrii precum petrol și gaze, producție, logistică sau service și mentenanță să se digitalizeze.

Business-ul condus de Vicențiu Corbu beneficiază de o nouă platformă, KIM 4 Industry, ce reunește întreg portofoliul de soluții al companiei în trei piloni: KIM For Fields Services, KIM for Manufacturing și KIM for Logistics.

Vicentiu Corbu a fost invitatul lui Daniel Lazar in emisiunea TV REUSITA, care TINTESTE SUCCESUL din 2005. Vezi emisiunea aici si aici.

KIM țintește afaceri de un milion de euro anul acesta din soluțiile de automatizare pe care le oferă, atât pe piața din Români, cât și din străinătate, vizând extinderea către piețele din Asia și Europa de Vest.