„DUPĂ O SERIE DE SESIZĂRI, LUCRĂRILE ÎNCEPUTE ȘI NEFINALIZATE SFÂRȘESC PRIN A FI SANCȚIONATE”- titrează Primpria Sectorului 2 pe contul său de socializare.
Acest lucru s-a întâmplat și ieri (n.r.- 28 august). Primarul Radu Mihaiu a amendat Termoenergetica cu 3 amenzi a câte 2.500 lei fiecare pentru lucrările din Lacul Tei nr. 63, Herța nr. 18 și Teiul Doamnei 1, pentru că deși au terminat lucrările de mai bine de o lună, nu au adus carosabilul la starea inițială.
„E clar că sistemul de termoficare are nevoie de multe reparații. Avem toată înțelegerea și acordăm tot suportul pentru asta. Însă lucrurile trebuie duse la bun-sfârșit, nu lăsate de izbeliște. Nu se poate ca trotuarele/străzile să arate ca după bombardament.
Mai avem astfel de locații în monitorizare pentru care i-am somat. Dacă nici pentru acelea nu se vor mișca cu asfaltarea, vom continua să îi amendăm.
Iar acest lucru e valabil pentru toți operatorii care fac lucrări tehnico – edilitare. Nu accept să ne batem joc de domeniul public, lăsând lucrurile neterminate. Cine greșește, plătește.”, spune edilul Sectorului 2.
