Ambasada Frantei in Romania a organizat un eveniment dedicat Zilei Nationale a Republicii Franceze, la care au luat parte presedintele Klaus Iohannis si premierul Ludovic Orban.
„În momentele cele mai grele ale pandemiei de COVID-19, numeroase cadre medicale aparținând comunității românești din Franța au acționat, cu spirit de sacrificiu și devotament, în prima linie“, a spus președintele Klaus Iohannis.
„În momentele cele mai grele ale pandemiei de COVID-19, numeroase cadre medicale aparținând comunității românești din Franța au acționat, cu spirit de sacrificiu și devotament, în prima linie. Ele merită tot respectul nostru și reprezintă un exemplu al solidarității româno-franceze și europene. Alături de construirea unui sistem de sănătate rezilient la nivel european, România susține, ca și Franța, o abordare unitară, bazată pe solidaritate, a procesului de relansare economică la nivelul Uniunii, care să combată eficient efectele negative ale pandemiei”, a spus Iohannis.
Ambasadorul Michele Ramis a declarat, la rândul său, că România este o piaţă dinamică a Uniunii Europene şi a calificat drept atractiv planul de relansare prezentat de premierul Orban pentru perioada următoare, acesta reprezentând o oportunitate şi din punctul de vedere al investitorilor francezi în ţara noastră.
România şi Franţa au semnat la 4 februarie 2008, la Bucureşti, „Declaraţia comună privind instituirea unui Parteneriat strategic între Franţa şi România”, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
O foaie de parcurs actualizată a Parteneriatului Strategic bilateral a fost semnată la 10 iunie 2016, cu prilejul vizitei de lucru la Paris a premierului României de la acea vreme, Dacian Cioloş. Acest document asigură mecanisme concrete de transpunere în practică a prevederilor Parteneriatului, atât în domeniul afacerilor europene, cât şi la nivelul cooperării bilaterale sectoriale.
Ulterior, la 27 noiembrie 2018, preşedinţii Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron au semnat la Paris o declaraţie politică privind Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, evenimentul prilejuit de vizita şefului statului nostru în Franţa pentru a lua parte la evenimentele de inaugurare a Sezonului cultural România-Franţa.
„Economia României este una dinamică, România deține forță de muncă de bună calitate și există o tradiție industrială. Francofonia este un plus, de asemenea apartenența la Uniunea Europeană.
Cred că România poate deveni un loc foarte atractiv pentru relocalizarea unor întreprinderi care nu vor mai merge foarte departe. Întreprinderile noastre sunt alături de România în punerea în aplicare a acestui plan de relansare și își vor crește capacitatea și prezența. Eu nu cred că această criză va diminua prezența, dimpotrivă, se va întări”, a spus diplomatul francez la RFI.
Sursa foto: Agerpres