Primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici și viceprimarul Daniel Nicodim, au primit luni, 11 octombrie 2021, la sediul Primăriei municipiului Ploiești, vizita delegației Ambasadei Republicii Kazahstan în România.
Evenimentul a fost onorat de Excelența Sa, domnul ambasador Nurbakh Rustemov, care a fost prezent la Ploiești alături de o echipă formată din domnul Nurlan Abdaliyev – Consilier şi domnul Serzhan Shagatayev – Secretar I.
Aflați pentru întâia oară la sediul municipalității ploieștene, membrii delegației Ambasadei Republicii Kazahstan și-au manifestat dorința de a consolida, în continuare, relațiile de prietenie și cooperare statornicite, deja, între România și Republica Kazahstan, precum și de a găsi, împreună, oportunități de afaceri, reciproc avantajoase.
Detalii pe Prahova Business.
