Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit, la Palatul Victoria, pe ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Arthur Mattli, cu prilejul încheierii misiunii diplomatice.
Cei doi interlocutori au apreciat calitatea foarte bună a relațiilor bilaterale, remarcând cursul ascendent din ultimii ani atât în ceea ce privește dialogul politic, cât și în domeniul economic și al cooperării sectoriale, prin creșterea volumului schimburilor comerciale și a investițiilor.
În cadrul dialogului, a fost evaluat potențialul de dezvoltare al unor sectoare precum transportul feroviar, bancar și al asigurărilor, cercetării și inovării, care să completeze domeniile în care România și Elveția deja cooperează.