„Bine ați venit la aniversarea Zilei Unității Germane. Astăzi se împlinesc 34 de ani de la reunificarea Germaniei, petrecută la aproape 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului și a  Cortinei de Fier, care ne diviza aici, în Europa.

Mulți dintre noi își amintesc încă bine de acele zile, când am sperat că divizarea și confruntările dintre popoarele și națiunile noastre s-au încheiat și că ne vom putea bucura de un viitor liber, în cooperare și pace.

Astăzi, atmosfera este diferită. Fantomele trecutului ne bântuie din nou. Războiul brutal de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei nu înseamnă doar efortul de cucerire a teritoriilor altui stat. Țelul explicit al Rusiei lui Putin este să dea ceasul înapoi, să ne împingă spre trecut, spre vremurile pline de confruntări și să divizeze din nou Europa.

Iar la asta se adaugă numeroase alte provocări în fața cărora ne aflăm azi: confruntări regionale și amenințări teroriste în multe părți ale lumii, efectele schimbărilor climatice, necesitatea de a trece de la o economie bazată pe combustibili fosili spre alte modele economice mai prietenoase cu mediul, fără a ne periclita capacitatea concurențială… și lista ar putea continua.

Avem, prin urmare, destule motive de îngrijorare și de neliniște. Dar, mesajul Zilei Unității Germane și al revoluțiilor care au eliberat Europa acum 35 de ani este că nu trebuie să renunțăm. Sunt convins: Putin nu va putea să divizeze din nou Europa. Economiile noastre vor reuși să efectueze tranziția necesară. Și vom putea să rezolvăm toate provocările care ne așteaptă. Există multe motive să fim optimiști.

Permiteți-mi să numesc doar două dintre cele mai importante:

În primul rând, noi trăim în sisteme deschise, liberale și democratice: știu că unele persoane și unii actori politici pun democrația sub semnul întrebării, promovând sisteme mai autocratice, despre care susțin că ar fi mai potrivite să ne conducă spre viitor. Eu sunt convins de contrariu: democrațiile liberale sunt cel mai bine echipate să găsească răspunsuri pentru viitor, pentru că ele acordă fiecăruia dintre noi o voce. Sunt sisteme mai agile, mai flexibile și, prin urmare, și mai rezistente.

În al doilea rând, nu suntem singuri. Germania și România sunt parteneri în UE și aliați în NATO.  Suntem parte ai unei Uniuni și ai unei Alianțe care au asigurat în Europa cea mai lungă perioadă de pace din istorie.

Împreună, vom continua eforturile, pentru ca Europa să rămână libera și prosperă, vom apăra fiecare centimetru din teritoriul nostru aliat și vom susține reziliența Republicii Moldova eforturile eroice de apărare ale Ucrainei oricât va fi necesar. Puterea noastră constă în unitate.

Doamnelor și domnilor, prietenia noastră cu România reprezintă un pilon central al angajamentului Germaniei în cadrul UE și al NATO! Relațiile noastre bilaterale sunt mai bune ca niciodată.

Şi asta pentru că:

Relațiile noastre economice n-au fost niciodată mai strânse – o dovedesc în mod impresionant noile investiții și volumul comercial bilateral record de anul trecut, în valoare de 43 miliarde de euro.

Niciodată nu au existat mai multe punți culturale și sociale între popoarele noastre, clădite cu secole în urmă de minoritatea germană de aici, din România, și, mai recent, de comunitatea românească din ce în ce mai mare din Germania. Stă dovadă entuziasmul generat de participarea frumoasă a naționalei de fotbal a României în Germania, la EURO 2024.

Dar, înainte de toate: dialogul nostru politic n-a fost niciodată mai intens și mai important ca acum. Fie în context UE sau NATO: Germania și România sunt parteneri cu aceeași viziune. Germania știe că pe România te poți baza, că România acționează pro-european, pro-atlantic, constructiv și în spiritul celui mai bun compromis. Europa are nevoie de mai multe astfel de Românii. De aceea acordăm și noi României întregul nostru sprijin când este vorba de interesele sale, precum ridicarea cât mai grabnică a controalelor la frontierele terestre și, astfel, aderarea completă la spațiul Schengen.

Doamnelor și domnilor, în ultimele 12 luni au existat numeroase momente importante în relațiile noastre bilaterale. Încă o vizită a Cancelarului federal în România, vizita prim-ministrului Ciolacu în Germania, numeroase alte vizite efectuate de politicieni de rang înalt de la nivel federal, elaborarea comună a unui Plan de acţiune și, desigur, decizia de a introduce Ziua Prieteniei Româno-Germane, pe care o vom sărbători de-acum în fiecare an pe 21 aprilie. Aș dori să mulțumesc Parlamentului României și, în special, inițiatorilor, deputații Ovidiu Ganț și Silviu Vexler pentru acest gest minunat și generos de prietenie. 

Dragi concetățeni, dragi germani din România,

în încheiere aș dori să vă adresez și dumneavoastră mulțumiri speciale. Prin eforturile dumneavoastră, faceți ca Germania să fie văzută în România ca un partener valoros și de încredere. Activitatea dumneavoastră, bunăoară în cadrul Forumul Democrat al Germanilor din România și în cadrul a numeroase forumuri regionale și locale, face diferența. Activitatea dumneavoastră extraordinară, în cadrul companiilor germane, precum și în cadrul organizațiilor culturale, în școli, universități și instituții de cultură transmite o imagine pozitivă despre Germania.

Cu toții reprezentați în România hărnicie, credibilitate și valorile care marchează și astăzi bunul renume al Germaniei. Vă mulțumesc tuturor călduros, și în numele guvernului federal. Mă bucur să vă reîntâlnesc în lunile care vor urma – fie aici la București, fie în alte locuri și regiuni frumoase ale acestei țări.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție”, a fost mesajul Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Federale Germania, dr. Peer Gebauer, cu prilejul Zilei Unitatii Germane, sărbătoare celebrată an de an la data de 3 octombrie.