„TERIBIL”… puțin spus! Joi seară, în jurul orei 19.10, Poliția Capitalei – Secția 9 a fost sesizată, de către mai multe persoane care locuiesc în același bloc din Sectorul 2, că un vecin a înjunghiat o femeie. Polițiștii Secției 9 l-au identificat și depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, în vârstă de 57 de ani.
Presupusul făptaș a fost imobilizat și dus la sediul subunității.
De asemenea, a fost prezent și un echipaj de prim-ajutor, care, în pofida eforturilor depuse, nu a mai putut salva victima, o femeie în vârstă de 56 de ani.
Drept consecință, medicii au fost puși în situaia de a confirma decesul victimei.
„Din primele verificări s-a stabilit faptul că fapta ar fi fost comisă în incinta spațiului unde femeia își desfășura activitatea, aceasta având calitatea de administrator al blocului”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
Acum, cazul, unul șocant, absolut, a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
foto: ziare.com