Bursa de Valori Bucuresti (BVB) investeste in viitorul studentilor printr-un proiect de modernizare a amfiteatrului 2101 din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti (ASE). In cadrul ASE, a fost inaugurat Amfiteatrul Bursa de Valori Bucuresti, un proiect sustinut de BVB cu scopul de a oferi studentilor si profesorilor un spatiu modern pentru desfasurarea activitatilor didactice.
Renovarea amfiteatrului a presupus schimbarea completa a mobilierului si dotarea cu echipamente care raspund nevoilor pe care le au studentii si cadrele didactice, necesare pentru buna desfasurare a orelor de curs. In fiecare an universitar, peste 5000 de studenti vor beneficia de amfiteatrul complet renovat din cadrul ASE Bucuresti. Sala de curs se afla pe Calea Dorobanti, la etajul 1 al cladirii Virgil Madgearu din cadrul ASE.
„Academia de Studii Economice din Bucuresti este oricand deschisa catre colaborarea cu actorii importanti de pe piata fortei de munca, fiind promotorul parteneriatelor strategice cu mediul privat, reprezentat de marile companii prezente in Romania. Acestea pot contribui la pregatirea profesionala a studentilor nostri la nivelul celor mai inalte standarde ale momentului, pentru a performa pe piata angajatorilor celor mai exigenti. Acest proiect valideaza temeinicia parteneriatului ASE cu Bursa de Valori Bucuresti. Suntem bucurosi ca studentii si cadrele noastre didactice vor avea oportunitatea, oferita prin aceasta colaborare, de a studia in conditii la nivelul vremurilor pe care le traim”, a declarat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti.
„Educatia este un pilon fundamental in crearea unei societati prospere si a unei tari cu o economie dezvoltata, obiective la care contribuim prin demersurile realizate pe piata de capital. In acest sens, Bursa de Valori Bucuresti se implica cu recurenta in activitati care sustin educatia elevilor si studentilor si ne bucuram ca, prin modernizarea acestui amfiteatru putem oferi studentilor si profesorilor din cadrul Academiei de Studii Economice un cadru adecvat in care sa isi desfasoare activitatea. Modernizarea amfiteatrului este una dintre directiile de colaborare dintre Bursa de Valori Bucuresti si ASE. Inca din 2020, avem un parteneriat strategic cu ASE in cadrul caruia colegi din diverse departamente din BVB merg la cursurile si seminariile studentilor si impartasesc cu acestia din cunostintele lor practice despre piata de capital. Practic colegii mei ii familiarizeaza pe acestia cu diverse cunostinte de baza despre economisire si investitii, atat de importante pentru educatia lor financiara si un viitor prosper pentru noi toti. Vom continua sa ramanem aproape de Academia de Studii Economice prin activitati educationale dedicate studentilor sai.”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.
BVB si ASE colaboreaza din anul 2020 printr-un parteneriat educational prin care reprezentanti ai bursei locale sustin studentilor, in cadrul cursurilor sau seminariilor, prezentari despre conceptele de economisire si investitii. Acest parteneriat educational va continua si in anul universitar 2023-2024, cu scopul de a contribui, cu exemple practice, la completarea informatiilor pe care le primesc studentii despre gestionarea finantelor, piata de capital si bursa in cadrul facultatii. Astfel, modernizarea amfiteatrului 2101 reprezinta o continuare a demersurilor BVB de a investi in viitorul studentilor.
Lucrarile de modernizare au durat doua luni, iar valoarea totala a proiectului a insumat aproximativ 80.000 Euro. Proiectul a constat in restaurarea completa a infrastructurii salii, de la schimbarea bancilor si pupitrelor, la inlocuirea pardoselii, a profilelor de la trepte, a rulourilor de la ferestre si nu numai, dar si la dotarea cu echipamente noi.
Amfiteatrul este dat in folosinta incepand cu data de astazi, 3 octombrie 2023.