Echipa Teatrului Național din București anunță cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriță Florina Cercel.
După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naționalului, „Țuca” ne părăsește azi, lăsându-ne tot mai triști, lipsiți de prezența sa impunătoare, de forța și de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariție scenică.
Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ. În 1964 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 50 de ani a avut peste 100 de roluri în teatru, film, radio și la televiziune.
A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964.
În perioada 1965-1973 a jucat la Naţionalul din Timişoara, în piese precum „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, „Regele moare” de Eugen Ionescu, „Mincinosul” de Carlo Goldoni, „Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu. Din 1972 și până la pensionare a făcut parte din trupa Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde s-a făcut remarcată imediat și a rămas în inima publicului printr-o serie de roluri de primă mărime.
Înzestrată cu un talent viguros și un fizic plăcut, voce pregnantă a teatrului românesc, Florina Cercel a fost distribuită de mari regizori în roluri de prim plan pe scena Naționalului din București, între care amintim: Vasilisa din „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Agave – „Bacantele” de Euripide, regia Mihai Măniuţiu, 1997, Zabina – „Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlow, regia Victor Ioan Frunză, 1995, Bernarda Alba – „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1994, Clitemnestra în „Electra – O trilogie antică” după Euripide, Sofocle şi Seneca, regia Andrei Şerban, 1990, Zoe – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Radu Beligan, 1979, Wanda – „Gaiţele” de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu, 1977, Peţitoarea – „Căsătoria” de Nicolai Vasilievici Gogol, regia Sanda Manu, 1976, Lucille Desmoulins – „Danton” de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974.
O creație de referință, avându-l partener de scenă pe marele actor George Constantin, a fost Vassa Jeleznova din „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki în regia lui Ion Cojar, 1988. Pentru acest rol a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină, în 1990.
Roluri de mai mică anvergură prindeau în interpretarea sa un contur aparte. Până de curând, publicul îi aștepta apariția de-a lungul unui întreg spectacol, în „Dumnezeu se îmbracă de la second – hand” de Iulian Margu, regia Ion Caramitru, 2014, piesă în care se vorbește permanent despre personajul Teodora, dar ea nu apare decât la final. Acesta a fost și unul din ultimele roluri pe scena TNB, cu care spera să revină în luminile rampei, din toamnă. Boala însă, a învins.
A fost o luptătoare și ceva din sufletul fiecărui personaj pe care ni l-a dăruit rămâne să ne însoțească pe mai departe, chiar dacă astăzi se alătură, într-o … distribuție nedrept de amplă, colegilor săi de generație plecați prea devreme dintre noi.
Alături de numeroase premii și distincții acordate pentru interpretare artistică, în anul 2002 a fost distinsă și cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Joi, 1 august, începând cu ora 10.00, cei care au îndrăgit-o își vor putea lua un ultim rămas bun, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național din București. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor.
Sursa: tnb.ro
Foto: wowbiz.ro