Amintiri ce nu merită uitate… Amintiri din Bucurestii unor oameni de poveste…
«“La cafeneaua Kübler, intelectualii sunt împărțiți în două tabere: tradiționaliști și moderniști. Tradiționaliștii sunt siniștri. Moderniștii sunt caraghioși. Fiecare tabără își are mesele ei, unde se discută tot așa de zgomotos și se consumă tot așa de timid. Discuțiile și consumațiile lor, însă, au un punct comun. Plictisesc deopotrivă — discuțiile pe clienții serioși, iar consumațiile pe chelnerii zeloși. Majoritatea intelectualilor discută în vânt și consumă pe credit. Tradiționaliști, însă, sau moderniști, toți intelectualii de la “Kübler” sunt boemi. Clienții care obișnuiesc să-și plătească totdeauna consumația se feresc să se apropie prea mult de mesele lor. În schimb, papa Kübler îi apreciază și îi cultivă ca pe niște buruieni de leac.” (Ion Minulescu)
Macedonski a scornit „Literatorul” intre doua cesti de „arabica”. Cosbuc si Vlahuta, suparati ca ei nu primesc o masa la fel de buna precum simbolistul, au fondat „Samanatorul”. Era vremea cand curentele literare se intalneau pe Podul Mogosoaiei, la cafeneaua lui „Papa Kubler”.
Deschisese cafeneaua la parterul Hotelului Imperial, clădire construită în 1880 după planurile arhitectului Anton Onderka, în 1868.
Vedere buna, cu vad, pe Podul Mogosoaiei, in centru. Vara, scoatea trei – patru mese la aer, era buluc. Incepusera sa-i calce pragul scriitori de seama: Alecsandri, Eminescu, conu Iancu Caragiale. Kubler isi tusina mustata si-si amintea…Nenea Iancu bause doi tapi de bere. Nu se luase, da era cu fum la tample. Atunci, cat s-a dus baiatu s-o aduca pe a treia, a scris „Caldura mare!”…Ce baieti…
Acu’ aparusera astia tineri, cu curentele lor literare. Ma rog, nu se baga, nu-l interesa ce sunt alea, da parca prea puneau mult suflet. Macedonski ii avea pe unii, Cosbuc si Vlahuta, pe ceilalti. Se certau din orice: ca nu-i masa buna, ca unii au priveliste mai clara, că…
“Poetul rondelurilor” era in trupa cu Alecsandri cel batran, cu Traian Demetrescu, cu Fane Petica, cu Duiliu Zamfirescu. Aici, la o masa, pusesera la copt Literatorul, pe la 1880. Cu semanatorism, cu traditiile pasoptistilor. O cotisera apoi, facusera un talmes-balmes, un Turn Babel: cand instrumentalism, cand neoromantism, cand parnasianism.
„Hai, mai, rog eu sa va potoliti! Nu mai poate intelege om cu om din voi! Va iubiti ca mata cu soarecul. Ce naiba, am musterii de vaza, nu stiti decat a va certa!” A mai spus replica asta de 2.000 de ori. Si de 2.000 de ori nu l-au ascultat. Asa fac de fiecare data: Macedonski si cu manzul ala tanar, Cincinat Pavelescu, pe de o parte, Cosbuc si Vlahuta, pe de alta. Ca unii n-au masa mai buna, ca altii vad soarele in fata, ca altii… „Papa” Kubler nu mai poate. „Jur ca o inchid de tot! La balamuc ma bagati voi, la balamuc!”.
Conu Cosbuc fierbea. Suda cafea de la cafea, Vlahuta facea la fel pe bere si gandeau. Cu voce tare. „Astia cu masa mai buna au ziar. Noi de ce n-am avea?” Literatorul nu „esea de supt tipar” constant, mai dadea și rateuri, asa ca loc era. Pe la inceput de decemvre 1901, l-au scos. I-au zis „Samanatorul”. Acum, nu mai conta ce masa primesc ori pe cine servea „papa” primul: toti aveau foaie, toti citeau propriul ziar.
De certat, au continuat sa se certe acolo, in cafenea. Kubler ii ameninta, da-i si placea. Toate creierele urbei se adunau aici, la el, la o „turceasca” ori o „havana”. Semanatorul a mers snur pana la 27 iunie 1910. Literatorul, cu intermitente, s-a sfarsit odata cu Primul Razboi Mondial. Cafeneaua a mai stat in picioare pana in 1939, cand a cazut, odată cu Hotelul Imperial…»
Povestite cu tâlc de dl Mihai Gagiu.