Compania CFR SA a lansat o nouă licitație în cadrul proiectelor de modernizare stații de cale ferată, finanțate din fonduri nerambursabile, prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT) , pentru modernizarea clădirilor de călători din stațiile BECLEAN PE SOMEȘ și DEJ CĂLĂTORI (proiectare și execuție lucrări), investiție în valoare maximă totală estimată la 78 MILIOANE lei, fără TVA.

De la începutul anului au fost lansate licitații în valoare totală de 634,66 MILIOANE lei, prin PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT), pentru MODERNIZAREA clădirilor de călători din următoarele 8 GĂRI:

► GARA DE NORD (etapa I), SINAIA, BUȘTENI, VIDELE, PLOIEȘTI VEST, aflate pe raza SRCF București

► PAȘCANI, aflată pe raza SRCF Iași

► BECLEAN PE SOMEȘ și DEJ CĂLĂTORI, aflate pe raza SRCF Cluj

Licitația publică lansată de Sucursala Regională CF Cluj (SRCF Cluj) vizează elaborarea proiectelor tehnice și execuția lucrărilor de modernizare a clădirilor de călători din cele 2 stații de cale ferată, BECLEAN PE SOMEȘ și DEJ CĂLĂTORI, valorile financiare estimate pentru fiecare stație CF fiind următoarele:

►Stația BECLEAN PE SOMEȘ

Valoare estimată: între 39.756.519,50 și 43.047.387,00 lei, fără TVA

► Stația DEJ CĂLĂTORI

Valoare estimată: între 32.242.505,70 și 34.988.456,20 lei, fără TVA

MODERNIZAREA clădirilor de călători, din stațiile CF BECLEAN PE SOMEȘ și DEJ CĂLĂTORI, include următoarele lucrări principale:

→ clădire nouă pentru călători în stația Beclean pe Someș

→ clădire modernizată în stația Dej Călători

→ spații interioare moderne cu săli de așteptare, case de bilete, spații speciale cu destinația Mama și copilul, spații comerciale

→ modernizarea grupurilor sanitare, inclusiv grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități

→ modernizarea peroanelor de la linia 2 în stația Beclean pe Someș, respectiv de la linia 1 pentru stația Dej Călători, marcaje direcționale (colorate și tactile) pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, bănci pentru călători, sistem audio și electronic pentru informarea publicului călător, sistem video de supraveghere, panouri informative, panouri publicitare, rețea Wi-Fi etc.

→ parcare auto și rastele pentru biciclete

→ spații destinate pentru activitate feroviară

→ modernizarea instalațiilor de telecomunicații, siguranța circulației

→ reamenajarea spațiilor verzi

Sursa de finanțare: fonduri externe nerambursabile din PROGRAMUL TRANSPORTURI și de la BUGETUL DE STAT

Elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor: 29 de luni

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 SEPTEMBRIE 2023, cu deschiderea ofertelor în aceeași zi, la ora 15.00.

Anunţul de participare la licitaţia deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro.