Green Deal Innovation for the Economic Recovery este cel de-al doilea tip de apel în cadrul EIC Accelerator Challenges. Este  dedicat întreprinderilor care participă la implementarea Pactului ecologic european și a Planului de redresare economică a UE și care își propun să contribuie semnificativ, prin inovații tehnologice revoluționare, la atingerea a cel puțin unuia dintre următoarele obiective de dezvoltare durabilă:

  • atenuarea și/sau adaptarea la schimbările climatice;
  • furnizarea de energie curată, accesibilă și sigură;
  • tranziția industriei către o economie curată și / sau circulară;
  • construirea și renovarea într-un mod eficient din punct de vedere energetic și al resurselor;
  • accelerarea trecerii la mobilitate durabilă și inteligentă;
  • trecerea la un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic;
  • păstrarea și restaurarea ecosistemelor și a biodiversității;
  • atingerea neutralității în ceea ce privește poluarea și asigurarea unui mediu netoxic.

Obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene cuprind reducerea cu 55% a emisiilor gazelor cu efect de seră până în 2030, față de nivelul din 1990.

Trebuie știut că Pactul Ecologic European stipulează atingerea neutralității climatice a Europei și circularității economiei acesteia până în 2050.

Cel puțin 50% dintre proiectele ce vor fi selectate pentru faza interviu vor prezenta propuneri legate de următoarele arii tematice:

  • energie regenerabilă (inclusiv hidrogen regenerabil și stocarea energiei);
  • renovarea profundă a clădirilor;
  • industrii cu emisii reduse de carbon;
  • baterii și alte sisteme de stocare a energiei.

IMPORTANT: Lansarea apelului are loc la data de 8 aprilie, iar termenele limită sunt 9 iunie și, respectiv, 6 octombrie 2021.

Sursa: https://eic.ec.europa.eu/eic-funding-opportunities/eic-accelerator_en