Ziua Internaţională a Cooperativelor este marcată în acest an la 3 iulie cu tema „RECONSTRUIM MAI BINE ÎMPREUNĂ”. Proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 16 decembrie 1992, este celebrată, începând cu anul 1995, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie.
Cooperativa este o asociaţie autonomă de persoane reunite voluntar pentru a răspunde aspiraţiilor şi nevoilor economice, sociale şi culturale, prin intermediul întreprinderilor cu proprietate comună, controlate în mod democratic.
Aceste asociaţii se bazează pe folosirea forţelor proprii, responsabilitate, democraţie, egalitate, echitate şi solidaritate, iar principiile cooperaţiei sunt: apartenenţa voluntară şi deschisă; controlul democratic al membrilor; participarea la capital a membrilor; autonomie şi independenţă; educaţie, pregătire şi informare; cooperare şi cooperaţie; preocupare faţă de comunitate.
IMPORTANT: Cea mai veche înregistrare a unei cooperative a avut loc la 14 martie 1761, la Fenwick, în Scoţia, unde ţesătorii locali au început să vândă, la reducere, conţinutul unui sac de fulgi de ovăz. Prima afacere modernă de cooperare a fost stabilită în 1844, de un grup de circa 28 de artizani care lucrau în fabricile de bumbac din oraşul englez Rochdale. Ţesătorii s-au confruntat cu condiţii de muncă grele şi salarii mici şi nu îşi mai puteau permite preţurile ridicate ale alimentelor şi bunurilor de uz casnic, astfel că au hotărât că, prin punerea în comun a resurselor lor limitate şi prin colaborare, ar putea accesa bunurile de bază la un preţ mai mic. Iniţial, au fost disponibile doar patru produse: făină, fulgi de ovăz, zahăr şi unt. Aceşti artizani de la Rochdale sunt consideraţi prototipul societăţii cooperative moderne şi fondatorii Mişcării Cooperatiste. Scopul evenimentului dedicat acestei zile, este de conştientizare, de evidenţiere a ţintelor şi obiectivelor ONU şi a mişcării internaţionale cooperatiste în domeniu, de extindere a parteneriatelor între mişcarea internaţională cooperatistă şi factorii decizionali la nivel local, naţional şi internaţional. În prezent se estimează că sectorul are aproximativ un miliard de membri. Cooperativele angajează, direct sau indirect, 250 de milioane de oameni din întreaga lume. Cele mai mari 300 de cooperative din lume au o cifră de afaceri globală estimată la 2,53 trilioane de dolari americani (2533,1 miliarde de euro), conform datelor Monitorului Mondial de Cooperare din 2016, menţionat de www.ica.coop.