Emoții, concentrare și… speranțe pentru mii de tineri din toată ţara! Miercuri, aceștia au susținut examenul de admitere la Facultățile de Medicină.
În Bucureşti, potrivit statisticilor, 3 candidaţi s-au luptat pe un loc.
Așa cum au anunțat reprezentanții instituției de învățământ, peste 3000 de tineri cu ambiții mari și-au pus în joc toate cuoștințele de specialitate acumulate, pentru puțin peste 1000 de locuri la medicină generală, dentară, farmacie şi asistență medicală.
Sunt 1.154 de locuri fără taxă și 310 cu taxă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Se pare că 19 dintre cei care aspiră acum la o carieră medicală de succes sunt absolvenți de liceu care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat. Alți 31 sunt olimpici naționali sau internaționali care sunt admiși fără examen.
sursa foto: ziare.com