Ministerul Apelor și Pădurilor a organizat luni, 28 ianuarie 2018, conferința de deschidere a Proiectului “Implementarea și dezvoltarea de sisteme și standarde comune pentru optimizarea proceselor decizionale în domeniul apelor și pădurilor, aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în Ministerul Apelor și Pădurilor pentru sistematizarea și simplificarea legislației din domeniul apelor și realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul silviculturii”, cod SIPOCA 395 / cod MySMIS 116294.
Valoarea totală a proiectului este de de 12.308.430,75 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 10.336.620,14 lei (83.98%), iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 1.971.810,61 lei (16.02%). Durata de implementare a proiectului este de 26 de luni.
Ministrul Ioan Deneș a transmis mesajul său special pentru acest eveniment, prin secretarul de Stat pentru Ape, Adriana Petcu: ”Proiectul este unul ambițios, deosebit de complex la care vor lucra profesioniști nu numai din minister, ci și din cadrul altor instituții de prestigiu care au un rol important în ceea ce privește expertiza, respectiv Academia de Studii Economice, București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. Prin proiectul despre care vorbim astăzi, cu o valoare de peste 12,3 milioane de lei, vor fi instruiți 280 de angajați, nu numai cei din interiorul MAP, ci și de la Gărzile Forestiere, de la Administrația Națională ”Apele Române” sau de la administrațiile bazinale de apă. Știm că este nevoie de aceasta instruire, specialiștii cu experientă de zeci de ani deja încep să iasă din sistem și în urma lor vin tineri, deseori abia ieșiți de pe băncile facultăților, așa cum știu că sunt mulți dintre cei aflați acum în sală”.
De asemenea, secretarul de stat pentru Ape a prezentat celor peste 110 participanți, prezenți la această conferință de deschidere că ”îmbunătățirea managementului proceselor și activităților organizaționale, implementarea instrumentelor de management al calității la nivelul MAP vor conduce cu siguranță la o eficientizărare a tuturor activităților. Vedem cu toții că natura nu mai este la fel de blândă cum o știam, schimbările climatice sunt din ce în ce mai prezente în viața noastră. Fenomenele extreme, generate de precipitații torențiale, de exemplu, apar din ce în ce mai des, în fiecare primăvară și vară. Efectele acestora trebuie diminuate la maxim și aici intervine rolul nostru, al specialiștilor. Trebuie să fim pregătiți, să acționăm profesionist, rapid, conform unor reguli clar stabilite și respectate.”
La rândul său, Olimpia Negru, managerul proiectului și director general în cadrul M.A.P, a prezentat activitățile, obiectivele și rezultatele așteptate prin implementarea SIPOCA 395: ”Prin implementarea proiectului se dorește consolidarea capacității instituționale a Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP) și a structurilor aflate în subordinea, sub autoritatea și în coordonarea sa prin îmbunătățirea managementului proceselor și activitățilororganizaționale și implementarea instrumentelor de management al calității, în vederea eficientizării administrației publice. De asemenea, proiectul are în vedere dezvoltarea și evaluarea competențelor profesionale ale personalului, în vederea eficientizării procesului decizional la standarde înalte. În acest sens, se vor organiza sesiuni de formare profesională și instruire pentru implementarea mecanismelor de coordonare ce vor fi realizate în cadrul proiectului”.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără implementarea unor sisteme unitare de management al calității și performanței la nivelul Ministerului Apelor și Pădurilor, aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în M.A.P prin realizarea unor politici publice în domeniul managementului apei și în domeniul silviculturii dar și realizarea unui document strategic prin sistematizarea și simplificarea amplelor reglementări din domeniul managementului apei.
De asemenea, prin implementarea Proiectului SIPOCA 395 personalul din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor și din structurile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, vor dobândi competențe crescute pentru pentru susținerea măsurilor/acțiunilor de sistematizare și simplificare a legislației în domeniul managementului apei și pentru susținerea măsurilor/acțiunilor de simplificare a procedurilor pentru mediul de afaceri în domeniul silviculturii.
La Conferința de deschidere a Proiectului SIPOCA 395, alături de reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor, s-au aflat reprezentanți ai A.S.E București, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, ai A.M POCA, ai Gărzilor Forestiere, ai Administrației Naționale ”Apele Române”, ai administrațiilor bazinale de apă, ai Asociației Forestierilor din România (ASFOR) și ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Ministerul Apelor și Pădurilor derulează proiectul SIPOCA 395 în calitate de lider, parteneri fiind Academia de Studii Economice, București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.
Proiectul este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, depus în cadrul cererii de proiecte nr. IP8/2017 „Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare”.